Mădălina Manda
Funcție:
Trainer Coafor
Despre:
Mădălina Manda lucrează ca specialist în domeniu beauty de 6 ani, iar ca trainer de 4 ani.
„Mereu am fost atrasă de domeniul beauty, obișnuiam să coafez și să machiez o prietenă foarte apropiată cu mult păr și ochi superbi, care mă tot încuraja să fac cursuri. Am acceptat "provocarea" de a mă înscrie la câteva cursuri. M-a ajutat și faptul că nu mă mai regăseam în meseria pe care o aveam atunci.
Am început ca asistent-trainer și ulterior am promovat, ajungând trainer. Au fost luni de zile în care nu am avut nicio zi liberă a săptămânii, dar am reușit apoi să culeg roadele și a meritat tot efortul.
Experiența de a preda m-a ajutat, în primul rând, să mă dezvolt personal. Să fiu mai deschisă, sa nu pun etichete, sa îmi pun anumite întrebări, să găsesc metode cât mai simple și rapide de a face un anumit lucru. Totodată, bucuria de a lega prietenii cu majoritatea cursanților e o mare satisfacție. Mai ales când reușesc să văd evoluția după 1-2 ani de la finalizarea cursului, pentru că și eu am fost în locul lor. Încerc să-i încurajez mereu să continue drumul ales, cursul nostru de calificare fiind abia începutul.
Cu ajutorul echipei Reflexovital m-am format și mi-am dorit să pot ajuta și eu la randul meu alte persoane să se regăsească, să se ducă cu drag la muncă. Reflexovital reprezintă, alături de echipa de la salon, a doua mea familie.
În timpul liber, îmi place să ies cu cățelul și prietenii în natură, sa mă plimb cu bicicleta, să ascult muzică, să ies la cinema, să mă autodepășesc continuu.