ALEGE ORAȘUL
Arad Bacău Baia Mare Botoșani Brașov Brăila București Cluj Napoca Constanța Craiova Deva Iași Piatra Neamț Râmnicu Vâlcea Sibiu Slatina Timișoara Târgu Mureș

Cum sa alegi makeup artistul potrivit?

Cum sa alegi makeup artistul potrivit?

E clar că toate ne dorim să arătăm spectaculos în ziua nunţii. Dacă ne gândim bine, chiar şi atunci când suntem invitaţi la nunta prietenilor noştri, începem pregătirile cu cel puţin o zi înainte, ca să nu spun cu o săptămână înainte! Acestea fiind spuse, discuţia despre dorinţa miresei de a fi cea mai frumoasă este redundantă. De la alegerea rochiei, a restaurantului, a salonului de înfrumuseţare, a acesoriilor şi până la alegerea coafurii şi machiajului, toate trebuiesc bine prestabilite.


Ceea ce voi încerca în următoarele rânduri este să precizez câteva reguli absolut necesare de care să ţineţi cont atunci când aveţi o discuţie cu make-up artistul care urmează să vă scoată în valoare cele mai frumoase calităţi ale fizionomiei pentru ziua cea mare!
În primul rând, alegeţi cu grijă persoana care vă va realiza machiajul. Pentru aceasta, există aşa numitele şedinţe de probă în care veţi determina împreună cu specialistul tipul de machiaj pe care îl veţi purta la marele eveniment. Cu toate acestea, dacă singura concluzie trasă din această întâlnire se referă la tipul de machiaj, vă sugerez să căutaţi în continuare. Un bun make-up artist va dori, cu siguranţă, să ştie câte ceva despre personalitatea voastră, despre tipul de machiaj pe care îl purtaţi în mod curent la serviciu sau în timpul vostru liber, despre culorile preferate, despre coafura aleasă şi tipul de voal şi nu în ultimul rând, va dori să vă vadă rochia! Toate aceste lucruri vor diminua neplăcutul proces de machiere/demachiere în repetate rânduri în decursul unei ore şi vă va oferi posibilitatea de a vă cunoaşte reciproc. În fond şi la urma urmei, trebuie să aveţi încredere în persoana în mâinile căreia vă puneţi imaginea! Cât timp make-up artistul vă „intervievează” nu uitaţi să îi întoarceţi favorul. Observaţi cu mare atenţie mărcile produselor cosmetice pe care le foloseşte, nu e de dorit ca la două ore după începerea nunţii să dezvoltaţi reacţii alergice; observaţi de asemenea cu mare atenţie curăţenia din geanta de make-up, felul în care sunt păstrate produsele şi nu în ultimul rând, sterilitatea pensulelor pe care le foloseşte pentru a aplica machiajul. Bolile de piele nu sunt o glumă!

 


În niciun caz să nu acceptaţi un machiaj care nu vă place! Poate că tehnica folosită este exemplară, dar pur şi simplu nu vă place culoarea auriu, nu uitaţi să precizaţi acest lucru! Machiajul este precum o piesă vestimentară, indiferent de cât e de scumpă, dacă nu vă simţiţi confortabil în ea, este total inutilă. Cu toate acestea, recomand ca înainte să respingeţi total un machiaj, să întrebaţi de ce s-au ales anumite culori sau linii. Există posibilitatea ca alegerile propuse de specialist să fie făcute pentru a vă scoate în valoare calităţile sau pentru a vă estompa unele defecte. Ascultaţi argumentele!


Se spune că machiajul de nuntă nu are tendinţe, este foarte natural şi nu se cade să folosim culori tari. Deşi sunt de acord într-o anumită măsură, nu uitaţi că aceasta este ziua voastră, nu doar a invitaţilor. Dacă vă place un anumit trend de pe catwalk-urile din Milano, nu ezitaţi să vă consultaţi cu make-up artistul vostru pentru a găsi o soluţie de a încorpora măcar o „sugestie” a ceea ce e în trenduri, o linie, o culoare, un stil.


În concluzie, ţin neapărat să vorbesc puţin despre ce înseamnă o mireasă radiantă şi ce înseamnă un machiaj perfect. Vă asigur că, în procent de 80%, un machiaj exemplar se face cu un ten sănătos şi frumos. De aceea, acordaţi deosebită atenţie tenului vostru, şi asta nu doar înainte de nuntă. Aplicarea de fond de ten pe un ten uscat care se descuamează, nu va face altceva decât să scoată zonele uscate şi mai tare în evidenţă. Deşi în zilele noastre există corectoare performante care să camufleze tenurile acneice, nu uitaţi că nu există niciun produs care să mascheze volumul, ci doar culoarea roşiatică. Aveţi grijă de tenul vostru, şi în special aveţi extra grijă de el înainte de marele eveniment. Începeţi cu cel puţin o lună înainte tratamente cosmetice în funcţie de tipul vostru de ten, mergeţi la SPA, beţi apă cât mai multă, şi nu uitaţi să faceţi sport. Iar ca regulă de aur pentru un ten sănătos şi luminos, demachierea riguroasă dimineaţa şi seara, chiar şi atunci când nu utilizaţi produse de machiaj, este esenţială.

de Raluca Florea Nuț

Galerie foto

FOLLOW US

Urmărește-ne pe pagina noastră de Facebook, Instagram și Youtube și fii la curent cu postările zilnice din cadrul cursurilor Reflexovital!

Facebook Instagram Youtube Newsletter